(c) Irina Wolf
(c) Irina Wolf

Prin țara contrastelor extreme

(20 aprilie 2017)

 

            „Bună dimineața, este ora șapte și jumătate. Iar acesta este apelul dumneavoastră de trezire”, se aude vocea în receptor. Am treizeci de minute pentru a scoate valiza în fața ușii și încă o oră până la plecare. O precizie germană cu totul neașteptată, de-a dreptul uluitoare, și nu numai pentru mine, ci pentru toți ceilalți 33 de membrii ai grupului de turiști care călătorim împreună prin nordul Indiei.

            Cu toate că am avut parte de numai... 90 de minute de somn – și asta după nouă ore de zbor și un timp mult prea îndelungat petrecut în vamă –, gândul că foarte curând voi vedea faimosul Taj Mahal din Agra, pe care împăratul mogul Shah Jahan l-a construit în 1631 în memoria prea iubitei sale soții Mumtaz Mahal, mă face să nu simt oboseala. Timp de două ore, cât durează drumul de la Delhi spre Agra pe autostrada Yamuna, notoriul trafic indian este practic inexistent. Bucuria va fi însă de scurtă durată, pentru că înainte de a ne îndrepta spre Taj Mahal, facem un popas pentru masa de prânz. Fără semafoare și fără semne de circulație, de polițiști nici vorbă, intersecția la care este plasat restaurantul este o atracție în sine. Ne minunăm minute în șir de traficul neîntrerupt, haotic și zgomotos. Camionete, automobile, tuk-tuk-uri, ricșe, motociclete, biciclete și autobuze traversează intersecția fără a produce niciun incident, cu o dexteritate demnă de invidiat. Iar printre toate vehiculele pășește agale o vacă. Şi când deodată apare și un om ce trage după sine o căruță încărcată cu bălegar, spectacolul este perfect. Căci oricât de sacră ar fi vaca în India, excrementul ei este folosit în mod destul de profan: în stare uscată servește drept combustibil.

            În general, viața la sate pare să curgă în armonie cu animalele: porci, capre sau câini sunt lăsați să se miște în deplină libertate prin parcările prevăzute pentru autobuzele turistice. Maimuțe se cațără nestingherite pe principalele atracții turistice din Agra, ba mai mult, se dovedesc a fi însoțitorii din spate pe... motociclete. De-a lungul traseului nostru urma să mai întâlnim elefanți „parcați”, pregătiți pentru urcușul până la fermecătorul Fort Amber. Însă mai presus de toate, dromaderul este unul dintre cele mai îndrăgite motive fotografice. Fiindcă, de îndată ce zărește animalul pe șosea, ghidul avertizează șoferul să oprească pe stânga (da, în India se circulă pe stânga). Şi într-o clipită, spre uimirea sătenilor, întregul grup de turiști coboară din autobuz.

            Frizeri, bucătari, muncitori care cos în poziția ghemuit saltele sau fețe de pernă, se înșiruie, la vedere, pe marginea drumului. Se remarcă în special atelierele de vulcanizare ce își desfășoară activitatea cu metode medievale. Iar alături bărbați șezând pe scaune de plastic citesc nestingheriți ziarul. Totul pare să se petreacă pe trotuarul extrem de prăfuit. Munți de deșeuri din plastic se găsesc alături de căruțe încărcate cu fructe și legume. Un spectacol bizar pentru ochii europenilor. Și asta pentru că între satele din statul Rajasthan și turiștii din autobuzul cu aer condiționat se află secole întregi, cu atât mai mult cu cât un perete de sticlă desparte călătorii de șofer și de copilotul acestuia utilizat pe post de... „GPS uman”.

            Totuși, ce mi-a plăcut cel mai mult dintre atracțiile culturale? O întrebare ce urma să mi se pună de câteva ori pe drumul de întoarcere. În afară de celebrul Taj Mahal din Agra și de filigranul Palat al Vânturilor din „Orașul Roz” Jaipur, nordul Indiei are mult mai multe de oferit. Ar fi, spre exemplu, impresionanta fântână în trepte Chand Baori din Abhaneri, un sătuc în care timpul pare să se fi oprit în loc. În spatele unor ziduri obișnuite se ascunde o capodoperă arhitecturală pe 13 etaje, cu o adâncime de 30,5 metri, ce conține 3.500 de trepte aranjate într-un model în zig-zag extrem de spectaculos. Construită cu mai bine de 1.500 de ani în urmă, fântâna servea pe vremuri deopotrivă drept rezervor de apă pentru irigare și sursă pentru ritualurile ce aveau loc în templul aflat în vecinătate.

            Și în afară de „Triunghiul de Aur” ce cuprinde Delhi, Agra și Jaipur mai este Nawalgarh. În secolul al XVIII-lea, orașul situat la aproximativ 270 km sud-vest de Delhi era o oază de stabilitate și protecție pentru caravanele de comercianți. Astfel, multe familii și-au construit în Nawalgarh case de mari dimensiuni cu picturi decorative murale pe pereții exteriori – așa numitele Haveli. Nu este surprinzător că fiecare dintre aceste clădiri este prevăzută cu câte o svastică. Căci, altfel decât în Europa, în India svastica este aducătoare de noroc, succes, bogăție și eternitate. De un interes deosebit se bucură casa familiei Podar, ai cărei membrii, ajunși în scurt timp magnați industriali, au finanțat construirea unor instituții de învățământ în întreaga țară. Transformată astăzi într-un muzeu decorat cu mai mult de 750 de fresce, casa Podar întrunește toate caracteristicile unui Haveli: o clădire cu două etaje, o platformă deschisă în fața intrării, o poartă principală decorată cu sculpturi din lemn, două curți interioare și numeroase camere. Pentru grupul nostru, noaptea petrecută într-un Haveli transformat în hotel avea să fie o experiență de neuitat. Încă de la primirea cheii de la recepție mă așteptam la o încăpere neobișnuită. Camera mea – ca de altfel și a tuturor celorlalți – era prevăzută la partea superioară a ușii de lemn de la intrare cu un dispozitiv de încuiere special: un lanț de fier și un lacăt mare și greu. Mare noroc că printre companionii mei de călătorie nu era nimeni mic de statură.

            Totuși, impresia cea mai puternică din excursia scurtă, dar intensă, mi-a lăsat-o omul cu turban roșu și o mustață lungă de un metru, care stătea de pază la intrarea în restaurantul Suhrabi din Jaipur. Nu mică mi-a fost mirarea să aflu că este nevoie de opt ani pentru ca podoaba facială să ajungă la o asemenea lungime. Printre astfel de curiozități figurează și dansatoarele Kalbelia. Corpul lor este într-atât de mobil încât pot ridica o monedă de la sol numai cu sprâncenele. Deocamdată am privit dansul lor fascinant doar pe YouTube, vizionarea pe viu rămânând să fie una dintre experiențele deosebite ale următoarei călătorii prin India.